Tipuri de cutii automate si diferentele dintre acestea
Desi cutiile automate vin cu cateva dezavantaje, ele sunt alese in ziua de azi de tot mai multi conducatori auto. In ciuda faptului ca au un pret mai mare de achizitie si sunt mai scumpe la intretinere decat cutiile de viteze manuale, comoditatea in timpul condusului este superioara.
Este putin cunoscut faptul ca prima forma a cutiei de viteze automata a fost proiectata de George (Gogu) Constantinescu care a fost un inovator, inventator, om de stiinta si inginer roman.
Prima cutie automata produsa in serie a aparut datorita celor de la General Motors si s-a numit Hydramatic. Aceasta a echipat extrem de multe masini, mai ales in Statele Unite ale Americii. Costul unei echipari Hydramatic era destul de mic.
Cele mai populare tipuri de cutii de viteze sunt cutia cu convertizor de cuplu, cutia cu dublu ambreiaj, cutia robotizata, cutia CVT si cutia secventiala.
Cutii automate cu convertizor de cuplu
Este una dintre cele mai intalnite cutii de viteze automate si este adaptata pentru majoritatea platformelor auto. Bmw, Audi, Jaguar si Mercedes folosesc cu succes aceasta cutie care in ultima versiune are 9 trepte. O astfel de cutie este confortabila, schimba vitezele fluent, fara socuri si reuseste sa genereze un consum redus de combustibil. Pentru eficienta maxima este bine sa se opteze pentru variante noi ale cutiei, care pot sa schimbe cursiv. Cele mai vechi au o mica pauza intre o viteza si alta.
Cutii automate CVT
Cutiile cu variatie continua sunt intalnite, mai ales, la producatorii din Asia. Toyota, Subaru sau Nissan obisnuiesc sa monteze acest tip de cutie de viteza pe masinile produse. CVT este evolutia cutiei de viteze automate. Aceasta cutie nu foloseste roti dintate ci o curea si 4 conuri. Principiul de functionare seamana cu lantul de bicicleta, pinioanele si placile. Doar ca in loc de pinioane este un con, iar in loc de placi este alt con. Are un ambreiaj principal diferit de „ambreiajul” de la toate celelalte cutii, si unul secundar.
Cutii automate DSG
Este una dintre cele mai performante cutii de viteze automate. Desi este performanta, acest tip de cutie este mai incomoda ca si cea cu convertizor de cuplu, deoarece schimbul vitezelor nu este atat de confortabil (apar „smucituri”). De asemenea aceasta cutie necesita si un schimb de ulei mai frecvent.
Cutia se bazeaza pe doua ambreiaje, fiecare dintre acestea fiind responsabil cu anumite viteze. Treptele sunt alternante, in asa fel incat in momentul in care un ambreiaj este cuplat, celalalt este pregatit pentru a cupla urmatoarea treapta. Printre constructorii de automobile care opteaza pentru cutia cu dublu ambreiaj se numara Volkswagen, Audi, Porche sau Renault. Exista anumite diferente intre cutii, de la producator la producator. Astfel, Audi se mandreste cu cutiile S-Tronic, Ford dispune de variantele PowerShift, iar Renault mizeaza pe EDC.
Mai multe detalii despre cutia de viteze DSG gasiti aici.
Cutii automate robotizate
Intalnita pe Dacia (Easy-R) si pe Opel, cutia robotizata are marele avantaj de a fi ieftina. La baza ei sta tot cutia de viteze manuala, motiv pentru care foarte multi oameni refuza sa o numeasca automata. Treptele sunt schimbate cu un sistem electro-hidraulic, in mod automat, ceea ce face ca pedala de ambreiaj sa lipseasca. Cutiile robotizate sunt extrem de eficiente in ceea ce priveste consumul, insa pot fi inconfortabile in momentul schimbarilor, generand un soc destul de evident in habitaclu.
Cutii automate secventiale
Nu se mai intalnesc decat foarte rar, pe masinile sport vechi. Desi sunt destul de eficiente, acestea nu pot sari o treapta, ceea ce face functionarea sa fie destul de brutala. Mai simplu spus, nu poti sa treci din a 2-a in a 4-a fara sa treci prin a 3-a. Sunt cutii sportive si rapide, insa nu se poate spune ca sunt confortabile. Acest tip de transmisii au inceput sa se dezvolte prin anii ’70. Inginerii au vrut sa micsoreze timpul intre schimbarile de viteza la o cutie manuala, asa ca au apelat la mecanisme complicate care sa schimbe viteza fara ca soferul sa apese ambreiajul.